sâmbătă, 23 iulie 2011

Universul copilăriei


Activitatea educativă cu tema „Universul copilăriei a făcut parte din ciclul de manifestări dedicate Zilelor Colegiului Economic Buzău şi s-a desfăşurat în cadrul celei de a 12-a ediţii a Săptămânii Educaţiei Globale (13-21 noiembrie 2010), având ca temă PACE ŞI NONVIOLENŢĂ PENTRU COPIII LUMII.
La această activitate SNAC au participat 45 elevi de la Colegiul Economic Buzău, precum şi 11 elevi de la Şcoala Specială de Arte şi Meserii Buzău.
Activitatea s-a desfăşurat la Colegiul Economic şi a avut ca obiective: oferirea de valori comune prin intermediul operelor literare şi posibilitatea de a-şi crea o identitate proprie; dezvoltarea creativităţii; formarea capacităţii de selecţie, a spiritului critic şi a lucrului în echipă; destinderea şi descoperirea; comunicarea, socializarea şi creşterea respectului de sine; valorificarea talentului (cântec, dans, desen, calculator, literatură).
Programul desfăşurat sub egida Suflet de copil a cuprins următoarele secvenţe:
  1. Cuvânt de deschidere şi film – „Copilăria”;
  2. Poezia „Creion” de Tudor Arghezi;
  3. Corul de copii de la Colegiul Economic;
  4. Colaj de versuri – grupul de recitatori de la Şcoala Gălbinaşi;
  5.  Corul de copii de la Şcoala Siriu;
  6. Prezentări PowerPoint – Librăriile: Lumea poveştilor;
  7. Încheiere: recitări, dans, orgă.
Lumea poveştilor a trezit mereu curiozitatea copiilor, care şi-au dorit să mai audă măcar o parte din întâmplările prin care trec personajele lor preferate.
Praful magic, baloanele, penele, minunile, oglinda, regina neagră, vrăjitorii, floarea prinţului, animăluţele i-au transpus pe invitaţi în lumea minunată a copilăriei.
Activitatea a reuşit să capteze atenţia prin culori, cuvinte, costumaţie, dramatizare, dans şi a bucurat sufletele copiilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu